Blog
Casa Amanet AGS

Istoria Casei Fabergé

Friday, Feb 1, 2019 | Post by Amanet AGS | 0 comment(s)

Ouale Fabergé sunt printre cele mai rare si mai originale obiecte de arta cunoscute, adevarate capodopere. O imbinare a rafinamentului francez cu extravaganta rusa. Dovada unei dinastii apuse si realizarea unui bijutier vizionar.

Istoria Casei Fabergé incepe in Franta secolului al XVII-lea, in nordul tarii mai exact, regiunea Picardia, satul La Bouteille. Acolo traia familia hughenota Favri – insa persecutiile impotriva francezilor protestanti ii imping pe acestia sa-si faca o viata noua, in afara granitelor. Membrii familiei Favri se numara astfel printre cei aproximativ 250.000 de hughenoti care parasesc regatul in 1685 sau imediat dupa, in urma edictului de la Fontainebleau, prin care li se retragea libertatea de a-si practica religia.

 

Asa incepe exodul estic al hughenotilor, care se retrag catre tarile protestante din Europa: Anglia, Tarile de Jos, Elvetia, Norvegia, Danemarca sau Prusia. Familia Favri se indreapta catre teritoriile germane si, pe masura ce isi cauta locul in care sa se stabileasca definitiv, isi schimba si numele – Favry devine Fabri, apoi Fabrier, iar in final Faberge. La 1800, Peter Fabrieri se stabileste la Pärnu, in Livonia (Estonia de azi). Acolo se naste, in 1814, Gustav Fabrier. Iar in 1825, numele familiei se schimba din nou si devine Faberge - cu „e” fara accent, caci acesta apare mai tarziu, dintr-un motiv bine intemeiat.

 

In anii 1830, Gustav Faberge se muta in capitala Imperiului Tarist pentru a-si incepe ucenicia ca aurar sub bagheta lui Andreas Ferdinand Spiegel. Ajunge ulterior la cunoscutul atelier Keibel, furnizor de bijuterii al Romanovilor. Isi termina ucenicia in 1841 si primeste titlul de maestru aurar. Isi doreste propriul atelier, drept urmare isi deschide un mic magazin de bijuterii in 1842. Tot atunci isi schimba si numele: devine Fabergé, adaugand accentul pe „e”-ul final pentru a-i oferi numelui un caracter francez. Erau vremuri in care curentul francofil domina aristocratia rusa. La Curtea imperiala si in toate familiile nobiliare se vorbea franceza, tinerii rusi studiau la Paris, si toata lumea cumpara bunuri de lux de provenienta franceza. Prin urmare, pentru Gustav Fabergé este important sa-si accentueze originile pentru a-si crea un nume in randul inaltei societati din capitala Rusiei.

 

In același an (1842), Gustav Fabergé se casatoreste cu Charlotte Jungstedt, fiica unui artist de origine daneza. Patru ani mai tarziu se naște primul copil al cuplului: Peter Carl Fabergé, cunoscut ulterior drept Carl Fabergé. Baiatul este trimis la studii in Germania, acolo unde tatal lui se retrage dupa pensionare, in 1860. Temporar, afacerea este lasata pe mainile unor manageri din afara familiei, cat timp tanarul Carl isi finalizeaza studiile liceale si parcurge apoi un tur de ucenicie in atelierele celor mai respectati aurari din Germania, Franta si Anglia. 

 

Initiat in mestesugul tatalui sau, Carl Fabergé se intoarce la Sankt Petersburg in 1872 si, in urmatorii zece ani, lucreaza alaturi de maestrul Hiskias Pendin. Dupa moartea acestuia, in 1882, Carl preia conducerea atelierului si primeste, totodata, titulatura de maestru aurar. 

 

Carl Fabergé intra in atentia familiei imperiale dupa ce este invitat sa restaureze mai multe exponate de la Muzeul Ermitaj. Acolo, una dintre piesele lucrate in atelierul Fabergé atrage atentia insusi Tarului. Este vorba de o replica a unei bratari scitice din secolul IV î.Hr., aflata in patrimoniul muzeului. Tarul Alexandru al III-lea nu reuseste sa faca diferenta intre original si replica lui Fabergé. Impresionat de maiestria acestuia, il invita pe Carl Fabergé sa expuna mai multe piese la Muzeul Ermitaj, iar in 1885 acesta devine oficial furnizor al Casei imperiale. In același an incepe povestea oualor de Paste.

 

 

In Rusia ortodoxa, in randul familiilor bogate, exista deja traditia oferirii unor cadouri cu ocazia sarbatorilor pascale. Prin urmare, in 1885, tarul Alexandru al III-lea doreste ca noul sau bijutier sa creeze o piesa traditionala, sub forma de ou, dar spectaculoasa in acelasi timp, pentru a-i oferi cadou sotiei sale, Maria Feodorovna. Rezultatul este primul ou imperial Fabergé: Oul de gaina. Un ou din email alb, care se deschide si scoate la iveala prima surpriza, un galbenus din aur, care la randu-i, se deschide avand in interior o micuta gaina din aur – in interiorul careia se afla o replica in miniatura a coroanei imperiale si un pandantiv sub forma de ou, realizat dintr-un rubin (insa, din pacate, cele doua surprize s-au pierdut in timp). Maria Feodorovna este atat de incantata de cadou incat tarul decide sa faca din asta o traditie: in fiecare an, Carl Fabergé avea sa creeze special un ou de Paste, avand libertate deplina din punct de vedere artistic, cu o singura cerinta, ca fiecare ou sa aiba in interior o surpriza. Prin urmare, incepand cu 1885, in fiecare an, Casa Fabergé livreaza familiei imperiale, de Paste, un ou-surpriza. Dupa moartea lui Alexandru al III-lea, in 1894, traditia este pastrata de succesorul acestuia, tanarul tar Nicolae al II-lea, care comanda anual doua oua – unul pentru mama sa, Maria, si un altul pentru sotia sa, Alexandra. 

 

Istoria oualor de aur incepe la Alexandru si Maria, dar adevarata consacrare a artei lui Fabergé avea sa fie atinsa in timpul lui Nicolae, fiul lor. Din 1894, anul urcarii pe tron a lui Nicolae al II lea, ouale devin din ce in ce mai sofisticate.

 

Bijutierii din atelierele Fabergé lucreaza chiar mai mult de un an pentru realizarea unui singur ou. Ei amesteca aurul cu nichelul, paladiul si argintul, cu alama, diamantele, rubinele si safirele, cu cristalul si pietrele ornamentale - jadul, agatele, calcedoniile, cuartul. Imbina tehnica “guilloche” (tratarea suprafetei pentru a crea striatii si usoare schimbari de nuante) si straturile suprapuse de smalt cu stilurile Rococo si chiar Art Nouveau.

 

Fiind foarte apreciate de familia imperiale, ouale Fabergé capata faima nationala, apoi chiar internationala. Ouale imperiale sunt expuse pentru prima oara publicului din intreaga lume la Expozitia Universala din 1900, organizata la Paris. Capodoperele lui Fabergé uimesc atat juriul, cat si vizitatorii, iar faima atelierului explodeaza. Carl Fabergé primeste comenzi sa realizeze oua similare si pentru alti clienti privati – precum Ducesa de Marlborough (Consuelo Vanderbilt), familia Rothschild sau Alexander Kelck, un aristocrat rus care comanda de-a lungul anilor sapte oua Fabergé pentru sotia sa.

 

Urmeaza apoi razboiul, abdicarea tarului si sfarsitul imperiului. In lumea noua, Casa Fabergé nu-si mai are locul si afacerea este nationalizata in 1918. Carl Fabergé reuseste sa paraseasca Rusia, la inceputul lunii octombrie 1918, cu destinatia Riga, insa dupa un timp este nevoie sa se refugieze in Germania. Sfarsitul vietii si-l petrece la Lausanne, pana pe 24 septembrie 1920. 

 

In aceste circumstante, nici operele sale de arta nu au un sfarsit mai bun. Ouale imperiale sunt confiscate, alaturi de intregul tezaur imperial, unele dintre ele pierdute, iar cele ramase, pastrate in seifurile Kremlinului. Dupa o perioada de cativa ani, 14 dintre acestea sunt vandute de catre guvern pentru finantare, restul raman in colectie, fiind puse in valoare abia dupa prabusirea regimului sovietic.

 

Despre impresionanta poveste a faimoaselor piese de arta, cat si despre semnficatiile acestora, vom lectura in urmatorul articol, acordandu-le exclusivitate, caci desigur avem toate motivele sa o facem.

Leave Your Comment