Aurul este un element fascinant, considerat fiind unul dintre cele mai putin reactive si avand o structura stabila la presiuni incredibil de mari. Structura aurului, cunoscuta la nivel chimic “cubica cu fetele centrate”, este alcatuita din atomi in forma de cuburi, avand cate un atom la fiecare colt si inca un atom in centrul fiecarei fete ale cubului. Aceeasi structura o au si platina, argintul, aluminiul si nichelul.
Experimente anterioare au demonstrat ca structura aurului ramane stabila la presiuni de trei ori mai mari decat presiunile din interiorul Pamantului. Insa, in cadrul experimentelor presiunea era aplicata gradual, iar cand aceasta a fost supusa unei compresii de soc s-a produs o schimbare, fapt ce i-a condus la o descoperire interesanta pe cercetatorii de la Laboratoarele Lawrence Livermore.
La 223 GPa (gigapascali), de 2,2 milioane de ori presiunea atmosferica a Pamantului la nivelul marii, atomii de aur se rearanjeaza intr-o structura mai putin densa, “cubica cu volum centrat”. Cele doua structuri coexista in timpul tranzitiei aurului de la o structura la cealalta. Aceasta trecere este un lucru comun pentru alte metale, dar pentru aur reprezinta o noutate.
Dupa ce au reusit sa aplice 223 GPa, oamenii de stiinta si-au continuat experimentele, iar la 262 GPa faza de tranzitie era completa si aurul incepuse sa se topeasca. La 322 GPa, aproape egala cu presiunea din centrul Pamantului, aurul se afla deja intr-o stare lichida, aceasta fiind o transformare pe care oamenii de stiinta nu au mai observat-o la acest nivel de presiune.
Pentru cercetatori, etapele precise ale fenomenului prin care se face trecerea de la o stare la alta si de la o structura la alta sunt inca vagi, dar teoriile initiale sugereaza ca presiunea ridicata, timpul de exercitare a acesteia si caldura joaca un rol important.
